Două ştiri referitoare la mediul învăţământului preuniversitar românesc contrariază opinia publică.
Pe de o parte, România a ocupat locul I în clasamentul neoficial pe naţiuni de la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, ce s-a desfăşurat în oraşul albanez Vlora, în perioada 23-27 iunie 2008 şi la care au participat 14 echipe din 12 ţări, toţi membrii delegaţiei române obţinând medalii (2 de aur şi 4 de argint). An de an, elitele din învăţământul românesc obţin rezultate remarcabile în plan internaţional la diverse discipline teoretice şi mai puţin aplicative, practice. Îşi desăvârşesc studiile apoi majoritatea aleg să urmeze fie universităţi de renume de pe mapamond, fie după absolvirea inclusiv a studiilor (post)universitare în România să urmeze o carieră în străinătate.
Pe de altă parte, Bacalaureatul, veşnicul scandal de atâţia ani încoace. În 2008, a fost pricina subiectelor de la proba orală la Limba şi literatura română. Elevi bulversaţi, cadre didactice, părinţi sau simpli cetăţeni indignaţi de înlocuirea textelor literare cu cele nonfictive. Apoi proba scrisă la aceeaşi discplină, lucrări identice, fraudare prin copiere etc. Şi ca cireaşă pe acest tort acru, tradiţionalele perle. Deocamdată, din acest an, două mai intersante: “Spânul a fost pentru Ion Creangă un model de personaj nenorocit pe care l-a urmat toată viaţa“ sau “Marin Preda a avut viaţa ca o pradă, de aceea a compus <<Delirul>>. Scriitorii care se consumă mult, mor“. De mult timp, deja, Bacalaureatul nu mai e un examen naţional, ci o isterie naţională. Când vezi figurile transfigurate ale celor ieşiţi din examinare ai senzaţia că ar fi fost supuşi unui calvar, unei torturi. Impresia generală e că anii de liceu nu mai sunt o pregătire pentru viaţă, ci una exlcusivă pentru Bacalaureat!
Pe lângă toate acestea, se adaugă celelalte daravele ce ţin de (ne)buna desfăşurarea a examenului. Una dintre ele s-a soluţionat fericit. Dacă până recent, profesorii implicaţi în supraveghere sau în examinare/corectare erau recompensaţi în forma de plată cu ora funcţie de salariul de încadrare, astfel că se ajungea la situaţii aberante în care un cadru didactic cu 20 de ani vechime să fie plătit dublu faţă de un coleg din comisie, debutant, pentru acelaşi volum de muncă prestată, în prezent plata se face în mod unitar, funcţie de numărul de elevi examinaţi şi de lucrări corectate. Dar rămâne pe camă nerezolvată problema fondurilor de aşa-numit protocol, bani negri pentru a se asigura hrana şi lichidele necesare cadrelor didactice implicate în procesul de examen fiindcă statul nu e capabil să aloce fonduri la vedere în acest sens.
Între aceste extreme, se desfăşoară întregul proces de învăţământ preuniversitar de la noi. Oare avem de-a face cu un sistem sănătos, performant sau cu unul bolnav, falimentar? Este învăţământul nostru centrat realmente pe interesul elevului şi pe devenirea sa aprofundată sau e doar un carusel de interese mascate sub vălul educaţiei, în favoarea cadrelor didactice? Sunt cadrele didactice recompensate pe măsura muncii lor sau munca lor e pe măsura salarizării primite? Ce înseamnă şi ce ar trebui să însemne predarea limbii, dar mai ales a literaturii române (de ce doar române!!?) în şcoală şi ce ar trebui să verifice, să evalueze în acest sens un examen precum bacalaureatul? Este modul actual hibrid de alcătuire a claselor de studiu unul eficient sau nu? Dacă nu, ce alternative de optimizare ar trebui adoptate? Sunt “perlele” de la bacalaureat doar expresia incapacităţii elevilor cu pricina sau sunt eşecul demersului didactic al celui de la catedră ori al însuşi sistemului de învăţământ în forma sa actuală?
Iată numai câteva din întrebările prin al căror răspuns am putea avea o oglindă cât de cât fidelă a situaţiei din învăţământul preuniversitar românesc şi s-ar putea identifica o cale viabilă de evoluţie a sa în perspectivă imediată, medie şi lungă.
